Badea Scârțan (Roma, Serie B, Capitolo 2-e)

Un duș mic într-o baie minusculă și suntem gata să romanizăm, ceea ce și facem. Noi siamo molto curajoși și pornim per pedes cutreierând multe viae și apie până agiungem la Pantheon. Woaaaaa ! Băi geto-dacilor ! E un master pies de arhitectură ! Are una cupola nu doar inalta dar și larga, grande adică. Mucles cu pavelele și bordurile și arenele nazzionale ! MUCLES cu majuscules ! La agrozootehnistu’ care a văzut trenu’ numa în poze poț să te dai mare că schimbi bordurile de 2 ori pe an, da’ la marathonistu’ care a străbătut juma’ dă Romă pe gios TACI ! Ciocus micus ! Neam dă neamu’ gospodarilor autoproclamaț ortodocși no să fie-nstare să pună cărămidă pă cărămidă să face un domus care nu vrea să vorbesc cu tine ! Capisci ? Ce eșt tu, il l’huomo modernicus, cân întri acolo ? Un maimuțoi ! O specie cuvântătoare degeaba ! O libelulă fără arepi ! Mucles ! Dopio ce n-am minunat la Pantheonus hai la Trevi, hai ! Categoricus les romanes sunt nuostri fratelli ! Canci marcaje, alea, alea, așa că ne-am învârtit fro oră să gasim ce erea la doi pași. Băi ! Deci băi ! Dacă ar fi să mai zic vreodată la vreo minunată fată “Te iubesc !”, ăla e locul perfect. Doar că e cam multă lume, da și la multe fete le place aglomerația, paradoxal. Sau nu. E pur și simplu necuvântător de încântătoare. Mii de fontane muzicale dubaiene nu vor egala never ever farmecul la Trevi ! Never ! Are eleganță, stil, farmec, poveste. Are viată ! Fontana di Trevi nu curge apă, curge lacrimi de fericire ! Lumea întreagă e un fals de duzină pe lângă Ea ! Am făcut poze, eu și cu un picolo fratello chinezo sau așa ceva, am aruncat bănuți, ne-am pus dorințe în gând, eu m-am gândit la toți pe care i-am iubit sau îi iubesc, chiar dacă ei mi-au tras șuturi în fund pe chestia asta. Sau palme peste botic, cum le-a fost mai la îndemână. Apoi am pornit per pedes ‘napoi către hotel. Am trecut pe lângă o grădină faină, pe lângă multe clădiri oficiale, am făcut poze la uniforme de gală. Obosiți, dar mulțumiți.
În apropiere de hotel ne-am oprit la un ristorante să papa cucina italiana. Se numește N’s și are specific napoletan. Servirea ireproșabilă, prețuri apropiate de românica, ne-am simțit bine !
La hotel iarăși duș în nanobaia din dotarea camerei, și am dormit neîntorși, cred … Cred că am mers vreo 10-15 km pe jos. Pff ! Sedentarilor !

6 Comments

Badea Scârțan (Roma, Serie B)

Am ajuns, anul 2013, luna Aprilie, ziua douăzecișinouă, la aeroportul internațional Henri Coandă. Cam din timp așa că am băut vreo 3 cafele până cu vreo două ore înainte de checkin, când ne-am gândit “ia să vedem un earlycheckin, o treabă, măcar să scăpăm de valiză”. Păi măi dacicus, la automate, după ce că Tarom merge doar la 3 din 9, merge doar cu sigla, că să-ți iei belet nope ! Cică rezervarea n-a fost găsită. Merde, n-are nimic, mă gândesc eu cu mintea mea de dac liber, că văd un ghișeu unde zice drop la toate zborurile Tarom. Mă zâmbesc cu domnișoara acră de acolo și întreb dacă n-am belet îmi face și mie drop ? Zice ea optimistă daaaa, vă dau io belet. La Tel-Aviv mergeț ? Nooo ! A Roma ! Aaaa zice ia, la Roma nu ie zbor până la 10. Zic, dacă eream în delegație făceam pariu pe o cafea târzie că e zbor chiar la 6:20, da cum nu-s în delegație mă uit iertător la ia și mă duc să mai beau o cafea la preț de Logan. Finalmente se face ora propice și ajungem la aeronavă, ne cazăm în locurile prevăzute, iar eu, în ciuda litrului de espresso băut, încep să moțăi fără să mai aștept decolarea. Mă trezește zgomotul vesel al trancariciului de senvișuri si băuturici. Aștept cu burta lipită de spate micul dejun cald al Taromului. Vax, cursa e operată de Alitalia care mă îmbie cu salatini sau biscoti. Mă uit la stewardesă ca la o oarecare de pe centură, cer doar un pahar cu aqua, pe care mi-l umple cu generozitate italiană doar jumătate, așa că, nemaputându-se întâmpla nici măcar o chimie de politețe între noi, mă retrag în moțăială.
Aterizăm la Roma, Fiumiciono, afișajul public e cam ca la Lehliu în autogară, dar găsim totuși, datorită intuiției românești, peronul de unde pleacă cursa rapidă către Termini, gara lor de nord. Frumos, nu ne fură nimeni valiza pe drum, ajungem la Termini, bem o cafeluță vis-a-vis și cu ajutorul la GPS ajungem pietonal la hotel. Am avut curaj și voință. La românica n-am mers pe jos atât nici dacă adun toate drumurile pietonale efectuate în ultimii 5 ani. Și am mai cărat și o valiză (aplauze de admirație prego).
Hotelus … 2 etoale, dar cu baie în cămeruță. Băica e cam cât torpedoul de la un Smart cu 2 locuri, deci rememorez cu încântare dimensiunile minibăii de la Ibis Cambrone, Paris. Ei, acuma sunt turistus dacicus. Bine că e curatus. În restus, cam totus e vechius. Hotelul este de fapt la ultimul etaj al unui bloc de locuințe. Foarte fain e liftul, unul din ăla vechi, ca în filmele cu Sofia Loren. Are geamuri de cristal și mânere de bronz. E chiar fain.
Am senzația că e o afacere de familie, mă rog, mai puțin important, dar recepționerul are o amica rumena și înțelege tot ce vorbesc românește. Nice. Ca fapt divers s-a plâns că în București nu sunt restaurante. Mă lași ! Îi explic că n-a fost în zona care trebuie a orașului, zice că e posibil fiindcă sua amica e piatră nemțeancă. Eeeee, moldoveancă ….
… va urma

Leave a comment

Badea Scârțan (Roma, serie A)

Mă duc să-mi vizitez istoria, să-mi verific ADN-ul de dac liber (da mă, da, străbunii mei n-a îngenuncheat în fața la romani), să văd unde s-a dus auru’, vinur’le și femeile acestor locuri ponteuxinice. Adică mă duc la Roma ! Nu degeaba se zice vedi Roma e puoi Bombay.
Boon, am bilete de avion (Tarom, să mănâncă și piloții noștri o pâine) am rezervare la hotel în buricu’ târgului și o strângere de inimă că la hotel poate e buda pe hol (ei da, la imperialiștii romani, din cele mai vechi timpuri, buda e la comun; acest obicei l-au adus și în Dacia noastră străbună sub formă de buda-n fundu’ curții; da, este și lume care-a pus-o-n fața curții ca să știe pietonu’ că trece prin fața la casă de om, mirosu’ dă grajd e puțin altfel).
Gata cu introducerea, să trecem la intrigă. Intriga e muma povestirii. Deci am rezervat l’hotel în centro de la cita. Zice la booking.com că nu-mi ia banii până nu plătesc io. Ete primu’ scârț ! Ba acu’ o setimana mi-a luat 70 de euro. Jbang ! SMS de la bancă, nu mai am 70-jdă dă euro. Dau meil la l’hotel, îmi răspunde Eleonora (sigur străbună-șii sunt daci) care se jură că suma ie numa blocată. Certo, blocată, blocată, da’ per che ? La booking.com nu zice niente de blocări de sume cu o săptămână înainte, care adică n-are senso logico fincă eram încă în termen de anulare. Nu v-ajunge că ne-ați luat auru’, vinurile și femeile ? Acu’ ne luați și șaptejdăeuroii ? Păi cum ar fi să mă’ntorc și io cu Coloseumu’ d-acolo ? Sau cu Papa ? Eeee ? Finalmente, acopăr cu iertare scârțu’ ăsta fincă simt cum îmi clocotește Roma in sangre. Eleonoro ! Să dea dacii (e vorba lu’ Piticu’ da io-s împrumutător de bună credință și dezvăluesc sursele) să n-ai budă la cameră că te pun să mă ții de mânuță când pipilicesc ! Sau mai rău ! Am și poză cu buda ! Poate e scârț că te reclam la Brucseles ! Capisci ?

Nu plecaț ! Va urma la noapte relatări din aeroporto Otopenico !

Leave a comment

Un oltean la Paris

Nota: Am promis să termin jurnalul de călătorie dar n-am mai reușit. În viitorul apropiat o voi face. O călătorie ca pentru doi ani merită niște concluzii sincere și apăsătoare !

Ziua zero: Calatoria
Am stat la trei cozi pentru check-in. Prima anulata fiindca n-am vrut sa mergem la Amsterdam, si oricum sosisem prea devreme desi check-in-ul era afisat. Asa ca am mai sorbit doua cafelute si patru sau cinci tigari la barul din sala de asteptare. Am revenit la ora indicata, dar exact cand sa pun bagajul pe cantar cineva a decis sa mute ghiseul mai acote. Asa ca am reluat o a treia coada, dar asta fuse cu noroc ! Luai biletele si plecai fluierand o doina spre poarta unspe. Unde si ajunsai dupa ce trecui de controlu’pasapoartelor. Surprize ! Aeroportul Otopeni s-a extins. N-am stiut. Arata bine. Acum e tot mititel dar cochet. Si curatel. Asa sa ramana. Am cascat gura prin noile magazine, frumusele, parerea mea. Am cascat si ochii la niste domnisoare vanzatoare, frumusele si ele, tot parerea mea. A cascat si o domnisorica vanzatoare ochii si gura la mine, politicos de altfel, fiindca ma apropiasem de niste marfa care nu “se lega” cu blugii si tricoul pe care le purtam. Ma rog, stiu ca vru’ sa intre in vorba cu mine si sa-mi ceara numarul de telefon si adresa dupe blog, da’ deh … nu putui sa i le dau. Ca nu putui … daia ! Asa ca ne zambiram in ochi unu’ la altu’, poate mai mult io si mai intens ea, ne facuram “tai-tai” si io plecai spre poarta mea. Ea spre portita ei.

Am ajuns la Paris, am ajuns la hotel. In centrul Parisului. Camera putin mai mare decat patul. Firesc. Baia putin mai inalta decat portbagajul de la Golf. Portbagajul e mai curat. Prosoape nu exista decat pentru dus. Dupa ce ai sters podeaua cu ele te stergi pe fata. Merveioz. Am venit eu din Romania sa-i invat igiena elementara pe copii lui Balzac. Cica planteaza un copacel daca cinci zile nu schimbi prosopul. Nu mai bine plantez eu cinci copacei daca schimba ei zilnic prosopul ? Ce frumos e ambalata zgarcenia ! Ar trebui sa invatam si noi. “Sintem imputiti fiindca ne doare de grija planetei”. O cauza nobila ! In schimb e un ditamai uscatorul de par. Cat jumate din baie. Cu trei viteze. Cred ca are si ABS. Ca sa produci curentul electric necesar functionarii cred ca trebuie sa tai zece copacei nu cinci. Da’ ei nu spala prosoapele ! Genial !

Dam o fuga la Tour Eiffel. Ne minunam, constructia e impresionanta. Ezitam sa intram din cauza cozilor foarte lungi. N-am stiut ca aici cozile”merg repede” altfel am fi stat. Facem poze si cumparam suveniruri. Chinezarii. Planificam vizita pentru ziua urmatoare si ne intoarcem la hotel. Pe drum ne oprim la o braserie. Sa gustam arta culinara parisiana.

Braseria “La Beaupre”. Decor parisian, chelneri grabiti. Ca intr-un film american. Si galagie. Ca pe Lipscani. Si frig. Zgomot de vesela si pahare. Au dat drumul si la muzica. Americana. Ou sont les soirees parisiennes ? OF ! Eu am venit sa-mi amagesc iubirea, nu s-o uit !
Langa masa noastra s-a asezat o pereche. El cu pardesiu, figura de sefulet la caile ferate. Ea, o frumusete scapatata, cu guleras de vulpe si o bluza cu niste volane imense. Rujul un pic sters. Isi consumau momentul de romantism. El era foarte mandru. Ea putin emotionata. Dar nu le pasa. Se simteau EI bine. Si frumos.
A mai fost o familie tanara de indieni. Ea frumusica foc, avand niste ochi mari, negri si o atitudine independenta pe care el o contracara cu una posesiva, dar cu distinctie. Mi-a placut si de ei.
Au mai fost vreo doua mese ocupate, dar nimic notabil. Turisti obisnuiti.

Ne intoarcem la hotel, eu beau un vin si fumez o jumatate de pachet de tigari sa-mi amortesc gandurile. Aia mici la culcare.

Ziua 1: Notre Dame, Louvre, Arc de Triomphe, Tour Eiffel
Le petit dejeuner. Am iesit pe terasa, sa pot fuma, si am cerut un espresso. A venit le garcon si mi-a adus ceva rece. Cred ca a ramas de ieri. Si nota. N-am platit asa ca ma pazeste cu un zambet imens, nu cumva sa plec fara sa las cei 1,15 euroi cat costa licoarea. Am o hartie de 5 euro. Dar nu i-o arat ca poate face infarct. Nu stiu daca a vazut vreodata atatia bani adunati la un loc. A intrat in panica! A venit un tovaras imbracat in costum. Susotesc amandoi. Costumul imi da tarcoale. Da n-are nici el tupeu! Asa ca mi-aprind inca o tigare si le zambesc si eu. Zambesc si ei. Incepe sa-mi placa jocul. Cred ca o sa-i fac cu ochiul; sa vedem ce face ! Poate se indragosteste de mine. In cazul asta m-am scos. O sa beau racitura din asta moca.
Mi-am luat un espresso dublu de la micul dejun. Si-mi pare rau ca n-am luat doua. E ditamai cana. Le garcon de la bar nu mai zambeste.

E frig ca-n poarta Raiului. In Iad presupun ca e cald asa ca expresia “e frig ca dracu'” mi se pare nepotrivita. Mi-au inghetat genunchii. La noi, in octombrie, e mai cald. E un nene in slapi, bermude si maieu. Mi-au inghetat mie …dar lui ?
Pana acum cele mai frumoase participante la turismul parisian mi s-au parut nepoatele lui Don Quijote.
Aaahhh. Sa nu uit. Orasul e curatel, nu mai curat decat ce avem noi. In schimb NU e praf. Cerul e limpede. Aerul curat. Si se mai construieste si pe aici. Bravo !

Astazi ma duc la Tour Eiffel. Aseara era plin de turisti. Poate am noroc si prind un loc in lift. Un monument impresionant, dar nu pe atat cat ma asteptam. Oricum frumos. El singur spune totul despre maretia unei natii.

Ploua mocaneste. Ca-n sufletul meu. Dar cui ii pasa. Totul e comert.

Notre Dame.
O cladire enorma, dar fara sa fie apasatoare. Dupa mine ar trebui sa defineasca stilul arhitectonic pentru tot ce inseamna biserica. Nimic nu e in exces. Nimic nu lipseste. Cand intri mintea ti se goleste pentru a-i face loc Lui. Fara efort. Fara scanceli de adulatie. Serviciul religios in sine e o experienta culturala. Avem multe de invatat. Nu suntem nici mai aproape nici mai departe de Dumnezeu. Doar ne uitam crucis. Si mai suntem si fuduli !
In turnuri n-am mai urcat. Cand mi-am dat seama unde e intrarea eram deja la 200 de metri de objectif. N-am mai facut cale intoarsa. Asta e paradoxul turismului parisian. Obiectivele sunt atat de populare incat nu mai sunt marcate aproape deloc. E suficient sa te asezi la o coada si sigur nimeresti ceva numai bun de vizitat. Nu e coada, ai ratat momentul.
Sa termin cu Notre Dame. Inauntru o imensitate. Daca nu esti din piatra n-ai cum sa nu fii patruns de Spirit. Daca esti atunci probabil intai prinzi viata si pe urma capeti si spirit. Singurul lucru care nu mi-a placut, abundenta de cripte cu trupurile proprietarilor sculptate in piatra. Mmmmm, nu prea e genul meu felul asta de a-ti marca insemnatatea in epoca. Sunt mai multi regi, episcopi si alte oase ale istoriei decat e EL. Vitralii SPLENDIDE ! Bunul simt al credinciosilor, EXEMPLAR. Avand in vedere ca erau mai multi turisti decat practicanti, ceea ce creea probabil un oarecare disconfort. N-am vazut o privire piezisa, n-am auzit un singur “Shhhhht!”. Credinciosii venisera acolo pentru Spirit. Restul, cele lumesti, le-au abandonat la intrare. La noi, pun pariu, te trezeai cu cu un copilas in straie preotesti care sa-ti bata obrazul in gura mare ca esti insusi Satana fiindca aparatul tau foto face click si are nume pagan: Olympus ! Mi s-a intamplat nu demult la Putna.
Am plecat pe jos, in mars fortat, ca un copil de trupa in Legiunea Straina, batalionul Oltenia, catre Louvre !

Louvre

Oh La La ! Daca vrei sa-ti faci o idee despre ce a insemnat sa cuceresti Lumea trebuie sa vezi asta ! Greu de descris in cuvinte ! Acolo e totul, inclusiv parerea de rau pentru timpurile apuse, pentru Egiptul pierdut. Prin cele doua (de fapt cinci; doua am vazut eu fiindca mergeam mai mult in genunchi din cauza oboselii) piramide de sticla. Au un banal rol estetic si functional, dar in ele sunt ingropate ambitiile imperiale niciodata marturisite.
N-am vizitat fiindca mi-am dat seama ca o jumatate de zi nu e de ajuns. Am rezervat una din zilele urmatoare. Facem niste poze, ne odihnim, ne mai minunam putin “de ce-au pututu astia sa faca” si continuam marsul pe Champs Elysees, catre Arc de Triomphe.

Champs Elysees

Fiindca a fost Ziua Nationala a Frantei, tot bulevardul era plin de tribune. Plus decorul drapelelor. Drapelul Frantei. Sa nu va inchipuiti ca am vazut un singur simbol UE sau NATO. NU ! Poporul asta STIE sa-si serbeze ziua LUI nationala. Traficul pietonal era putin ingreunat dar … scopul nobil. Jos palaria !

Pe Champs Elysees, magazine si terase, alte palate pe partea cealalta, lume multa si pestrita, unii la cascat gura, altii la facut bani. Dupa ce m-am frecat de toate domnisoarele, iesite sa ia o gura de aer pe cel mai cunoscut bulevard din lume, asta ca sa ma frec si eu de lumea buna, sic, am ajuns la Arc de Triomphe.

Arc de Triomphe

Un monument mai degraba al mandriei si demnitatii decat al victoriei. Marturisesc sincer ca pe cel din Bucuresti nu l-am vazut decat prin geamul masinii. Cred ca ar fi destul de greu sa te opresti sa-l admiri fiindca e un frumos sens giratoriu semaforizat in jur, asa cum este si balcanic normal de altfel, nu cum au facut prietenii nostri intru latinitate, les francais. Adica statie de metrou chiar in buza lui. Sa revin la cel din Paris. Pe el sunt incrustate o gramade nume ale eroilor din fel si fel de batalii ale Frantei. La noi cred ca e sculpatata Mama Natura in fel si fel de ipostaze. Stam la coada la bilete. Merge destul de greu fiindca se urca pe scari, si sunt ceva scari de urcat ! Exista si lift pentru persoanele cu handicap. Si la noi exista cauciucuri scrasnind pe caldaram pentru cei mai putin norocosi. Ca de obicei, pentru tineri, intrarea gratuita.  La noi te pune sa faci credit pe 20 de ani daca vrei sa vizitezi chiar si numai muzeul prostiei. Doar minijupu’ lu’ Nutzica e free de vazut. Ce-i sub el cred ca-i tot free da’ nu se merita. Ca s’a expirat. Strang din dinti si urc, si urc, si urc. Uffff ! Ajungem sus. Mai intai ne odihnim. Apoi admiram privelistea catre Champs Elysees si in partea opusa catre Turn si La Defense (am vrut sa vizitez si cartierul asta, dar din motive sentimentale l-am ocolit). Facem poze. Coboram. Si cocosati de oboseala decidem sa luam o pauza la hotel inainte de a cuceri Turnul Eifel. Cu metroul facem vreo 15 minute. Din nou o pauza de vin, cafea si tigari, un dus, un oftat si hai la Tour Eifel.

Tour Eiffel

Inginerie secolul 19, pentru altii greu sau imposibil de egalat si in secolul 21. Mare, impresionant, si mai impresionant e ca bucatile de metal din care e construit nu sint asa masive cum ma asteptam, ba chiar firave. Luam bilete, stam la coada, urcam la etajul 2, facem poze, urcam sus, facem alte poze. Ti se ofera, contra cost, si un paharel de sampanie. Ma minunez ca un copil care vede prima oara un joc Lego. Nu mai zic nimic, coboram. Mai cascam gura pe la magazinele de souveniruri si facem o plimbare scurta pe faleza Senei in incercarea de a servi masa la o terasa de acolo. Sunt de fapt doua terase, una la care se servesc doar clatite si alte dulciuri, si la care presteaza doua romance, si una la care exista si meniu, dar cum n-am inteles nimic din ce se servea am renuntat.

Fiindca eram putin rupti de picioare, mai ales eu, ne intoarcem la hotel si mancam la restaurant. Nu mai stiu ce am mancat, ceva mancabil, dar chelnerita tare acra, desi dupa ten parea bine coapta.

Ies pe terasa, mai beau un vin, mai fumez cateva tigari, mai scriu, cred, niste prostii pe blog, si urc sa fac dus si sa ma culc. Bon soiree.

Ziua a 2-a: De la Marea Metropola la Marea Mediterana
Abia ne trezim dar e musai ! Pleaca trenul. Ajungem la Gare de Lyon. Cascam gurita si admiram cu rautate balcanica niste baltoace. Si la ei ploua prin acoperis. Ne urcam in TGV. Tehnologie din anii ’80 nedepasita inca. Felicitari inginerilor care l-au proiectat. Fotolii confortabile. Masa pe mijloc. Liniste. Lume civilizata. Bagajele se lasa la intrarea in vagon. Nu le fura nimeni. Nu-s papornite, miros de transpiratie si duhoare de bere transformata-n pipi. Vagonul restaurant cam spartan. Dar pentru trei ore si opt sute de kilometri e suficient. E o coada mica dar nu se inghesuie nimeni in tine. Nimeni nu intra in fata. Iau o cafea si un fursec. Cam scumpicel. Dar imi fac damblaua. Pacat ca sistemul asta de transport nu e generalizat la nivel european. Ar concura serios liniile aeriene. Ajungem la Marsilia. Gare St. Charles. Cascam gura la schema metroului marseillez. Incercam sa ghicim cum ajungem la hotel. Ma plictisesc si ies la o tigara. Dau mai mult de fite pe Blackberry Maps. Hotelul e la sase sute de metri de gara. De lene luam metroul o statie. Pe din afara hotelul arata cam urat. Inauntru, la receptie, nu e mai frumos. In camera in schimb avem o baie Normala ! Poti sa te intorci in dus fara sa deschizi usa de la camera. Nu stam. Lasam bagajele si plecam in portul vechi. Colindam fara un scop anume. Vedem un restaurant pe o corabie. Intram. Interiorul simpatic. Chelnerii amabili. Nimerim niste feluri de mancare mancabile. Eu am luat un peste DELICIOS. Si acuma ii simt gustul. Ne facem si niste poze. Apoi reluam colindatul. E un autobuz etajat care face turul Marsiliei. Stam la coada si comentam. Soferul roman. Se bucura cand ne vede. Ce inseamna dorul de tara ! Facem un tur si ne oprim la Notre Dame de la Garde. Eu am mai vazut-o. Astia mici nu. O frumusete. Si o priveliste frumoasa. Coboram sa asteptam autobuzul. Intarzie putin asa ca iar comentam. Vine. Ne urcam. Raman jos cu soferul. Un baiat cu mult bun simt si tare bucuros ca are ocazia sa vorbeasca romaneste. Ne povestim tot unul la altul. Ne despartim prieteni. Constantin il cheama. Daca ajungeti pe acolo e sofer la Hop On…Hop Off. N-am o carte de vizita dar promit sa-i aduc a doua zi. Ne recomanda o croaziera de trei ore in jurul Marsiliei. O programam pentru ziua urmatoare. Astia mici s-au saturat de rstaurante. Vor Mec. E unul chiar in colt. Intram. Mizerie infernala. Practic calci pe resturi de mancare. In fine. Asta e. Pofta de cartofi prajiti e mai mare. Comandam si mancam in fuga. Colindam iar prin portul vechi. E mai multa poezie aici decat la Paris. O multime de tarabe cu produce traditionale de Provence, sapunele, bombonele, biscuitei, gablonzuri, ceramica. Iau niste sapunele frumos mirositoare. Se intuneca si plecam spre hotel. Gresim directia desi e simplu ca buna ziua. Asa ca ne invartim putin prin cartier. Urcam in camera si dormim neintorsi. Maine plecam pe mare !

P.S. Am folosit un sapunel de curiozitate. La prima utilizare mirosul dispare si ramane un banal sapun de casa. E bun de spalat covoare. Sint carcotas ? Si ce ? Sint singurul ?

Ziua a 3-a: De la Marea Mediterana la Mica Baie

S-a facut maine. Spre deosebire de Paris aici nu doar micul dejun e petit. Si sala de mese la fel. In schimb personalul mult mai serviabil. Si fara zambete false. Asa ca intra mai bine singurul croisant ramas liber. Ne grabim la vaporas. Luam bilete si ne infigem undeva la tribord, babord, pupa, prova sau cum se cheama. Pleaca vaporasul. Matransform in fotograf. Vaporasul baga viteza si incepe ploaia de stropi. E Magnific. Soare, mare, ce-mi lipseste oare ? Chiar si asa e frumos. Nu vreau sa se mai termine. Capitanul ne prezinta fiecare golfulet prin care trecem. Cine ce a facut pe acolo. Ce actori, ce batalii, ce istorie. Cine-l asculta ? Eu sint beat ! De frumusete. Iarasi, Marsilia imi incanta spiritul mai mult decat Parisul. Cel putin pana acuma.

Barcuta se intoarce si mai ca m-apuca disperarea. Era prea frumos printre valuri. Mancam la Quick. Ceva mai bine ca la Mec. Taunim prin port si prindem masinuta Hop On…Hop Off.  Mai facem un tur si ii las soferului de serviciu o carte de vizita pentru colegul lui, Constantin. Se face aproape sase si trebuie sa prindem TGV-ul de Paris. Deja suntem experti in calatoria cu metroul asa ca ajungem foarte repede la gara. Dam o roata sa vedem magazinele si ne urcam in tren. Pana la Paris am de tradus o chestie; e dead-line si trebuie sa predau. Pana la Paris traduc chestia asa ca nu ma bag deloc in seama cu o don’soara de vis-a-vis, uratica bine, care-si dadea ochii peste cap de cate ori ma uitam la picioarele ei. Picioare normale, de altfel.

Ajungem si calatorim putintel, din metrou in metrou, pana ajungem la hotel. E deja tarziu, recuperam bagajele lasate la subsol in niste casete (5 euroi pe zi), si ne bucuram sa revedem baia miniatura. De data asta are niste usi la dus si apa nu mai sare pana in camera. Donc, dus, eu vin, tigari, blog si nani. Pentru ziua urmatoare avem programat Louvre.

Ziua a 4-a: Louvre, Reloaded

Bineinteles ca nu ne trezim la ora planificata. Mai lenevim in pat. Mie imi crapa ochii si imi fierb picioarele. Dar ma arde si pofta de o tigara. Asa ca fac un compromis si cobor buimac sa fumez. La francais nu se mai fumeaza decat sub cerul liber. Bag la foc automat doua, urc, fac un dus si cobor la deja cunoscutul Le plus petit dejeuner. Indes un croisant si un dublu – dublu espresso pe terasa si plecam in cercetare de magazine electronice fiindca nu mai am spatiu pe cardul de la camera foto si nici cablu sa descarc ce am pozat pana acuma. Cu greu gasim un magazin in Montparnasse, si iau un buzunar de carduri sa fie.

Si plecam la Louvre. Ca orice obiectiv turistic care se respecta, iesirea din metrou te scoate direct in subsolul palatului. Aici poti sa cumperi si bilete, ceea ce si facem. Ne mai minunam putin, e si o macheta a palatului, ocazie cu care imi dau seama ca-s cinci piramide, nu doua, si hai sa intram. Urmam indicatoarele si ajungem in sala cu piramida intoarsa ! Adica e cu varful in jos. Wooooooow ! Click click click click, bag niste poze care au iesit naspa 😦 si ne atasam la o coada. Nu e coada buna, e coada pentru grupuri de copii ! Ha ha ha. Doamna care controleaza biletele ne indruma la intrarea din piramida principala, de sus. Urcam, si …. eeeeeeeeeee. Avem Bilete !!!! Ni se deschid toate usile fara alta coada ! Beton ! intram, coboram pe niste scari spiralate pana intr-o sala mareeeeeeeeee unde sunt trei intrari. Alegem la ghici pe Richelieu si vizitam o gramada de sculpturi foarte frumoase, scoala franceza. Totul e superb. Ne obosesc iar picioarele si schimbam strategia: hai sa vedem Gioconda si pe urma vedem cat ne mai tin puterile. Intreb un nene unde e faimoasa pictura, nenea ne indruma (nu mai stiu cum se cheama intrarea; ba am gasit intr-o poza, se cheama Denon). O multime de picturi, sali foarte frumos decorate. Mai fac cateva poze si … se termina bateria aparatului foto !!!! Donc, dupa ce gasim Gioconda, facem poze cu telefoanele mobile. La Gioconda e ca la Maglavit !!!!! Daca ai bafta sa prinzi si minim un grup de chinezoi te-ai scos. Aia stau o ora si se minuneaza si fac mii de poze din toate pozitiile. Cam asa ceva am prins si noi. Dar si de la 20 de metri tot iti dai seama ca in realitate e mult mai slaba ! Serios. E chiar placuta la vedere. Nu pot sa spun ca e frumoasa fiindca, fara falsa modestie, standardele mele in materie de frumusete feminina sunt destul de ridicate, no offence. Producem dovada existentei noastre acolo si vizitam restul galeriei. N-am cuvinte fiindca unu, nu ma pricep la pictura, doi e foaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaarte frumos.

Facem un ultim efort si vizitam si sala Sully. Asa se cheama ea. Sper sa nu gresesc, fiindca nu mai tin bine minte, dar aici dam de Venus si alte frumuseti. Si Venus arata mult mai bine in realitate decat in poze. Pacat ca nu mai are manute.

Toata aventura asta ne-a costat vreo sase ore. Asa ca daca vreti sa vedeti Louvre, dupa aprecierea mea, minim doua zile. Sau una plina daca va tin picioarele. Dar ca sa casti gurita la fiecare tablou si sculptura …. minim doua.

Concluzia: Luvrul e o catedrala culturala, istorica si turistica de prima mana. Si cred ca nu gresesc daca spun UNICA. Iar la fundatia ei sta nu doar megalomania, dar de bun gust, a ctitorilor ci si o imensa dragoste pentru cultura. Nimeni nu mai poate face ce s-a facut aici. Dar toti putem invata cum si de ce s-a facut.
Ca sa vezi tot o zi e prea putin. Si doua sunt insuficiente. Asa ca astazi batalionul Oltenia a facut un mars fortat la capatul caruia a adunat incantare, modestie si muuuuulta oboseala. Dar a meritat. Nota maxima organizatorilor nu doar pentru punerea in scena a acestui spectacol fascinant ci si, sau mai ales, pentru faptul ca intrarea este gratuita pentru tineri, ceea ce se traduce intr-un numar foarte mare de copii printre vizitatori. E o investitie incalculabila in viitorul acestei tari. BRAVO !
Si nu sint doua piramide cum am scris mai sus ci … cinci ! Foarte foarte foarte frumos !

O intindem la hotel, un dus, o odihneala, un vin, sase tigari si hai la papa.

Braseria “Royal Cambronne”. Intr-un colt de strada. Masini si pe stanga si pe dreapta. In fata metroul suspendat peate intersectie. Mancarica buna. Servire bunicica. Cam multa galagie si la cat sint de obosit e angoasant. He he …
Tot mi-e greu sa simt l’esprit parisien. Sper ca am scris corect. Lumea discuta despre lume. O singura pereche, doi tineri, si ei romani, care pareau adanciti in altceva decat cotidianul. On vera … Poate dupa vinul rosu prind aripi si ma ridic deasupra norilor care acopera Parisul de zile bune.

Nu prind aripi dar am un somnnnnnnnnn ! Noapte Buna !

Ziua a 5-a: Versailles, Mon Amour !
Micul dejun tare saracut ! Criza. Sau urmarile ei. Eu care sint indragostit de omleta si oricum nu prenez le ptit dejone decat an deplasman … trebuie sa ma multumesc cu un croasan, o chifla si niste gem. In schimb e dublu espresso la discretie. Yupiiiiiiii !
Astazi Versailles. Si ce se va mai putea. Daca ma tin picioarele Sacre Coeur si Domul. Daca nu, nu.
Incredibil, dar conexiunile mobile de date nu functioneaza. Ba e 3G ba EDGE ba nimic.
E plin de brazilieni si spanioli. Toti chelnerii au invatat cateva cuvinte in spaniola si portugheza. Nu-mi dau seama de ce n-au invatat si in limba romanis. Inainte sa-i viziteze latinii i-au vizitat rromii. Cred ca e gramatica grea. Bahto delo delo. Misto.
Am iesit pe terasa. Nu ploua ! Inca … In fata mea un mea un monsieur incearca sa faca un deal cu niste domni in costume si bagajele pregatite. Vorbeste de o jumatate de ora, dar dupa plictiseala de pe fetele celorlalti … cred ca degeaba. Woooooow. A iesit soarele ! Apropos de soare, pe Sena au facut niste “plaje” frumusele, cu chezloange. Jolie. Doar ca vremea calda se anunta doar saptamana viitoare. Intentia conteaza.
Terasa e intr-o curte interioara pe care au acoperit-o cu o plasa sa nu vina pasarile. E insa o vrabiuta care a invatat sa se strecoare printre ochiure plasei. Sta sus si asteapta sa dispara le garcon de la bar. Apoi se repede la croasantele de pe tejghea. Dupa ce se umfla rupe o bucatica mai mare si fuge cu ea in cioc. Poate iubeste si ea pe cineva sau are vrabiuti mici mici.
Imi cer scuze daca va plictisesc aducand mereu vorba de iubire. Plictiseala placuta !

Am plecat catre Versailles. Putin, putin mai mult, in intarziere fata de programul propus, dar nimeni nu s-a putut trezi cu noaptea in cap dupa ziua de ieri. Am luat metroul M6 la Cambrone, am schimbat cu RER C la Champ de Mars si am ajuns la Chateau de Versailles. Transportul public in Franta e de cea mai buna calitate. Nu peste tot, dar in marile orase si intre marile orase jos palaria !

Am ajuns la Versailles. Chiar vis-a-vis de gara e un butic de unde poti sa cumperi bilete.
Apoi mergi vreo 50-100 de metri, faci stanga si te loveste-n ochi ca soarele! A fost dragoste la prima vedere !

Avem lectia invatata de la Louvre si mergem tantosi la intrarea unde nu e coada. Faux ! Aici, intrarea fara coada e pentru grupuri. Asa ca stam la coada. E coada pe trei randuri de la poarta palatului pana la intrare. La aprecierea mea sunt vreo 100 de metri. Dar merge repede. Practic cozile se formeaza din cauza controalelor de securitate.

Intram la palat neglijand sfatul domnisoarei care ne-a vadut biletele, si anume de a vizita intai gradinile (care oricum sint moca). Si bine facem.

Palatul este un vis ! N-am ce sa spun ! Nu exista coltisor nesculptat, nepictat, nepus in valoare intr-un fel sau altul. Daca ai putina demnitate realizezi ca esti furnica. Nu furnica, parameci ! Miniscul, nu existi ! Nu stiu daca cine a facut asta a fost trimisul lui Dumnezeu sau al diavolului pe Pamant, dar a fost Cineva cu siguranta.
Incredibil ! Puternic, Frumos, Distins. Pe fiecare piatra e o lacrima, o picatura de sange sau un sarut ! La Louvre realizezi ce inseamna sa cuceresti lumea. La Versailles iti dai seama ce inseamna s-o stapanesti. Aici e marirea si decaderea, agonia si extazul, iubirea si ura, viata si moartea, totul sau nimic !

Palatul e incredibil de frumos, si nu-ti dai seama cat e de mare decat din curtea interioara, dinspre gradini. O multime de dantelarii in piatra, multe aurite. Lux la propriu, dar lux adevarat nu kitch dambovitean. Acum vreo doi ani am vizitat palatul imperial din Viena si mi s-a parut impresionant. Pe langa Versailles … e ca o miniatura chinezeasca.

Gradinile sunt ca un goblen urias tesut de mana unui inger. Cat am vizitat palatul, afara ploua puternic. Cand am iesit, a iesit si soarele. Am mai spus-o, Cineva, acolo Sus, ma iubeste. De lene ne-am inghesuit la coada sa inchiriem o masinuta cu care sa ne plimbam prin gradini. De zgarcenie am renuntat si am plecat pe jos. Se spune ca mersul pe jos face bine si la ten, nu ?

Ne-am odihnit putin pe scarile care coboara spre gradina apoi am plecat sa vizitam gradinile si Trianoanele. Am papat si o inghetata undeva pe o alee. Totul este absolut superb.

VERSAILLES MON AMOUR !!!

Calitatea serviciilor scade nu din cauza crizelor economice ci din cauza indolentei. De exemplu, eu inteleg ca ploua, dar tovarasii de aici de la hotel au pus pe terasa toate umbrelutele in linie ca sa apere de ploaie … nimic. Mesele si scaunele inoata in apa de cand am venit eu. Daca vrei sa stai jos nu poti. Dar nimeni nu sterge. Daca ceri, ti se ofera cu muuuulta politete un prosopel cu care poti sa stergi singur apa de pe scaun si masa. Merveioz ! Le dam clasa la curatenie si servicii. Ne bat insa la zambete si cuvinte frumoase. Iar calitatea unui serviciu e data de perceptia clientului asupra lui. Si clientul va aprecia intotdeauna un zambet si o vorba. Bine ca atunci cand a fost construita Franta istorica nu exista globalizare ! Astazi as fi vizitat palate de gunoaie.

Chiar si asa, Versailles ramane MON AMOUR !

Ziua a 6-a: Sacre Coeur, Shopping – Champs Elysees et Galeries Lafayette
Iar ma minunez de petitu dejone! Chiar zgarcenie ! Am luat paine si unt si o felie de sunca. Intind untul pe paine, pun sunca deasupra, inchid ochii si-mi imaginez ca mananc omleta cu sunca. Mmmmmm. Ce bunatate. E un pic arsa dar asta e. Bucatarul e mai nou cred …
Mi-a trecut visul. Iau un espresso dublu si ies pe terasa sa-mi savurez tigarea plina de gudroane nocive. Apare sefa de sala cu o madmoazel purtand un paperclip. Un fel de sefuletza peste sefuletzi. Din discutia lor inteleg ca asteapta un grup mai mare si vrea sa se asigure ca e totul in regula. Pe mijlocul terasei au intins o plasa ca sa nu aluneci din cauza dusumeli ude. Sefuletza peste sefuletzi nu e multumita ca nu e foarte bine intinsa. Logic ! S-a mers pe ea, s-au tras scaune si umbrele. Sefuleta peste sefuleti se apuca sa o aranjeza. Sefuletza de sala ii explica ca s-a dezlipit scotch-ul cu care era lipita. Sefuletza ei se mira sforaitor si apoi se compatimesc una pe alta. Mai mult, sefuletza de sala se vaita ca era sa alunece, noroc ca nu s-a intamplat, dar tot si-a fortat putin genunchiul si acum o jeneaza. Indica si locul unde o tine. Mai sporovaiesc putin apoi sefuletza peste sefuleti pleaca multumita. Poteca de plasa e si mai vraiste. Important e ca a bifat pe clipu’ ei actiunea indeplinita. Un exemplu perfect de cum sa te faci ca lucrezi. Dai cu gura …
O intindem cu bus-ul spre Sacre Coeur de Montmartre. Ajungem. Un domn in varsta care ne pandea din autobuz ne arata cum sa ajungem.
Nu exista indicatoare. Parisul nu vrea ca lumea sa stie de aceasta biserica ?
Inauntru nu ai voie sa faci poze.
Pe fiecare piatra e scris un nume. Cei care au contribuit la constructia edificiului. Treaba asta cu dai banu’ si-ti punem numele pe o placuta mie numai a credinta nu-mi seamana. Adica nu-L mai iubesti pe El daca nu ti-e incrustat numele pe zidul edificiului ! Curat crestineste ! Vanitatea era atributul Satanei. Am invatat asta dintr-un film monumental dar mi se pare cat se poate de adevarat.
Biserica e frumoasa. N-are insa nobletea lui Notre Dame. Am urcat si in turn. Mi-am rupt piciorusele mele de paun balerin 🙂 dar privelistea e minunata. In cripta prea multe sabii… Oare credinta se impune cu streangul si ghilotina ? Cred ca e o greseala istorica.
Canta corul. Frumos si linistitor. E o maicuta cu voce calma si calda. Preotul are o cuvantare care seamana a propaganda. Dar credinciosii il asculta.
Incepe ploaia. Ne adapostim la o terasa. Comandam espresso. In jur e plin de portretisti. Te intreaba din minut in minut daca nu-ti vrei chipul in carbune pe o bucata de hartie. Ideea e ca probabil nu ma pricep la arta altfel mi-as da seama de ce lucrarile nu seamana cu modelele. Printre ei un roman. Imi cere o tigara si-mi face reducere la portret. Refuz desi desenele lui mi se par cele mai apropiate de realitate. Ploaia nu se mai opreste. Cumpar doua umbrele de peste strada de la un butic. Le iau pe cele mai scumpe in speranta ca nu se vor rupe la prima utilizare. Pana acuma au rezistat.
Ne intoarcem pe Champs Elysees sa facem mici cumparaturi. Marfa care e ieftina e proasta. Marfa care e scumpa e prea scumpa. Asa ca mancam la Quick. Mancarea bunicica. Localul incredibil de curat. WC-urile o mizerie infernala ! No comment ! E Champs Elysees nu o strada oarecare in Estul Europei.
Facem taras pe coate si genunchi pana la Galeriile Lafayette. Magazinul frumos. Cupola, vitralii, atmosfera de epoca. Preturi ca pe Soare. E PLIN de asiatici. Cumpara tot ca termitele. Vin si pleaca in valuri cu autocarele. E destula bogatie in lume. Facem un tur si ne intoarcem la hotel. Din nou, a cata oara, admir sistemul de transport in comun. Excelent ! In metrou o fatuca cu niste ochi incredibil de tristi ! N-am vazut in viata mea atat tristete! E si frumusica!
Iau un pahar de vin si o cafea. Scriu pe blog.
Maine ma intorc in Tara. Obosit, fericit, trist.
Evitati braseria “Cambronne”. Painea tare, din carne poti sa donezi sange, carnatii au un iz de canal. Interiorul frumusel dar degeaba. Si daca nu-ti place les garcones devin nervosi. Bine ca am mancat ceva la Quick. Le garson stranuta in palme, le freaca una de alta apoi ti-aduce comanda. Daca la romanica le dai ciorba de burta cu ardei iute si smantana, se stramba, scuipa-n san si-si fac de trei ori cruce.
Partea proasta cu incidentele astea e ca-ti strica tot cheful. Una peste alta bucataria parisiana e un fel de fast food generalizat. Presupun ca sunt si restaurante bune dar n-am stiut eu unde sa caut. Oricum nu va opriti la terasele care sunt protejate de geamuri. Geamurile nu sunt degeaba acolo. Te apara de zgomot si fum de esapament. Intr-o oarecare masura.

Ziua a 7-a: Intoarcerea

A sosit grupul. O armata de engleji :-). Totul e in regula. Doar a verificat domnisorica sefuletza ieri. Mai putin micul dejun. Les touristes anglais si-au umplut tavile cu iaurt si croisantes. Altceva nu e. Gemul presupun ca nu le place. Aici oferta era chiar generoasa. Comenteaza si ei. Altceva ce sa faca ? Eu, ca de obicei, un espresso dublu. Azi n-am mai luat omleta :-). Aia de ieri a fost arsa si, in plus, n-am digerat inca litrul de sange pe care l-am mancat sau baut aseara. Surprizator, le garson de pe terasa debaraseaza si chiar sterge mesele. Bag repede cateva tigari, beau dublul de espresso, check-out si la aeroport. Avem noroc de trafic lejer. Ajungem. Iau biletele si un espresso pe care tocmai l-am varsat din cauza unei albinute pofticioase. Merde! Varsat nu-i mai place ! A zburat ! Ma duc sa-mi iau altul. Ha ha ! Se infiltreaza sub fusta unei domnisorici de langa mine. Cat tupeu! Eu daca as incerca m-ar salta jandarmeria :-D. E coada la Paul de unde-mi iau eu cafeaua. Aici e coada la orice. Si daca prinzi grupul potrivit de asiatici poti sa si vinzi orice. Si muste impaiate. Daca le mai pui si un sortzuletz pe care scrii ” I love Paris ” faci avere. E o tanti cu o fustitza scurta si un laptop HP de care e tare mandra. Daca-i arat Sony Vaio-ul meu o bosumflez. Sau poate ma indrageste… Trebuie sa incerc. Dar intai sa-mi iau cafeaua. Ce-i fierbinte, dulce, negru si e-n mana nu-i minciuna ! Cand sa m-asez in spatele ei s-a infiltrat un tovaras cu un puloverash roz ! Deci nici n-am intrat in vorba si deja ma traduce. Poate asta e soarta mea. La ce va ganditi ? Vai vai vai ! O sa intru la check-in. Sa ma zambesc cu madmoazel de la intrare. M-a pus sa scot cureaua ! Ce abordare directa ! Dupa ce am scos-o, cureaua, i-a disparut interesul. Domage. Un scurt periplu in Duty Free. Aici n-am inteles ideea: dupa ce le arati biletul baga o vraja cum ca nu iesi din Europa si pretul de pe raft creste cu cativa euroi. In cazul asta nu se mai merita sa iei din Duty Free. Ajungi la acelasi pret cu cel de pe Champs Elysees. Whatever, nu-s zgarciob asa ca mergem inainte. Ne urcam in avion; desi am venit, cred, primul in aeroport, ma refer la check-in, am ultimele locuri. Sint mai aproape de sanvishuri. Doua locuri mai in fata, pe partea cealalta o mamica, frumusica, cu o fetita de belea ! Fetita, nu stiu cum sa va explic, da roata cu ochii prin avion, fixeaza un obiect de interes, dupa care face niste ochi maaaaaaaaaaaaaaaaari si miraaaaaaaaaaaaaaaati…Cred ca poti sa definesti mirarea cu expresia fetei ei. Rad infundat sa nu se supere mamica. Decolam, vine sanvishul rece, mananc, beau un pepsi, motai putin cate putin, cu pauze de privit fetita din fata. Taica-su o pupa pe gat, are un pic de barba, cred ca o gadila, si radeeeeeeeeee, dar un ras tacut; nu se aude niciun sunet. In schimb cand plange … zici c-a facut armata la corul regimentului. Aterizam. Home sweet home ! M-am ajuns la romanica. N-ai cum sa confunzi locul. Ca sa platesti parcarea trebuie sa colinzi tot aeroportul. Mai bine ar pune un automat la Paris. Baietii aia chiar se pricep la automate. Popas obligatoriu: Hard Rock Cafe. Merveioz ! Louvre-ul nostru. Ma rog, nu-i al nostru, e de import. Dar e aici. Palpabil. Touchabil daca mi-e permisa exprimarea. Mi-am luat lantisor. Frumusel parerea mea. N-am mai purtat lanturi de ani de zile. Dar acum sint in perioada cand trebuie sa schimb o nebunie cu alta. Asa ca e scuzabil. Erau si niste camasi frumoase dar nu ne-am potrivit la numar. Asa ca ne-am despartit cu parere de rau. Eu pentru camasi, domnisoara vanzatoare ca nu i-am dat ocazia sa-mi arate toata marfa. Nu puteam sa stau prea mult; dar i-am promis ca mai vin. Negresit ! 180 de km pe soselele patriei in acelasi timp ca 2500 km in aerul international. 3 ore. Dar cel putin o sa ma inec la dus in apa calda si o sa ma sterg cu prosoape uscate. Avantaje si dezavantaje. Apoi ma culc si visez Versailles.

14 Comments